Combustibil pentru om

’’Stomacul este ca o cutie iar mâncarea trebuie să fie un medicament sănătos.’’

Am să încep cu un citat foarte cunoscut de al lui Hipocrate care spune asa: „Hrana să vă fie medicament, iar medicamentul hrană.” Prea puțini s-au întrebat oare ce vrea să spună aici părintele medicinei?

Oare de ce fel de hrană are nevoie trupul nostru? Cum a fost organismul nostru construit?

În viața intrauterină țesutul ‘’digestiv’’ se formează chiar la inceput din endoderm care va deveni mai apoi tractul gastrointestinal. Acesta este “butucul” pe care se sprijină tot organismul iar când el nu-și mai poate îndeplini funcția din cauza depunerilor sau inflamației se va produce epuizarea și înfometarea organismului.Ca și anatomie știm cu toții că este lung de câțiva metri. Intestinul subțire are la om între 4-6 metri iar intestinul gros are aproximativ 1,5 metri. Conform acestei configurații date de Creator, ni se potrivște o dietă simplă bazată pe plante integrale – legume, fructe și nuci- nu vă gândiți la iarbă dar  nici la carne pentru că dacă eram construiți să consumăm doar carne,aveam sistemul digestiv scurt ca a unui leu sau lung ca a unui animal erbivor. Stiați că lungimea intestinului subțire comparativ cu lungimea corpului este de 3-6 ori mai mare la carnivore și de aproximativ 10-12 ori mai  mare la erbivore?   Deci noi nu ne putem hrăni nici numai cu carne nici doar cu iarbă. Dar cu ce oare ne putem hrăni ca să ne menținem vitalitatea? Oare cum am fost construiți să ne hrănim? Care este cel mai bun combustibil pentru organismul nostru?

Ca să aflăm răspunsul la această întrebare trebuie să ne întoarcem la origini și să ne imaginăm într-o grădină plină de pomi fructiferi, lanuri de grâne, plante cu tot felul de semințe și arbuști plini de tot felul de fructe dulci și aromate. Numai când mă gândesc la acest tablou “mi se face gura apă”. Ce poate fi mai minunat decât fructe de toate felurile din care te poți hrăni până la saturație?

 În Geneza capitolul 1 la versetul 29 găsim dieta recomandată de Creator primilor oameni care au fost așezați în această frumoasă grădină numită Eden: “Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră.” Ironia este că până și cei care cred în teoria evoluționistă spun ca specia umană a supraviețuit cu frunze, rădăcini, fructe și nuci înainte să se apuce să trăiască din vânat.

Dar cum de ne-am abătut așa de tare de la dieta originală? Și care este motivul pentru care trăim deși nu ne alimentăm în totalitate cu combustibilul stabilit de Designer?

Motivul pentru care ne-am abătut este denaturarea gustului și satisfacerea apetitului. Oamenii nu-și doresc neapărat să se hrănească contra naturii ci o fac pe baza moștenirii obiceiurilor familiale și al spațiului socio-cultural în care trăiesc. Și mai este un considerent – cel al… plăcerii. “Apetitul și poftele sunt guvernate la nivel chimic în creierul nostru de “mesagerii senzației de bine” cum ar fi: dopamina (“hormonul recompensei”), serotonina (“hormonul fericirii”), oxytocina(“hormonul iubirii”), endorfinele (opioidele secretate natural de corp) și endocanabinoidele (compușii naturali de canabis din corp – nevoia de ronțăială). De exemplu, cercetătorii au scanat cu tomograful creierele persoanelor după ce consumă diverse mâncăruri și au observat că dopamina atinge cele mai înalte niveluri ca răspuns la mâncărurile preferate.” Ghiciți care sunt acestea? Mâncăruri bogate în sare, zahăr și grăsimi. Cred ca știm cu toții care sunt acestea – friptura de vită, cartofii prăjiți, înghețata și prăjiturile. “ Studiile spun că zonele din creier activate numai de mirosul acestor mâncăruri, sunt similare cu acelea activate de substanțe care dau dependență precum alcoolul.”*

 Dar știați că gustul intens de dulce depășește recompensa oferită de consumul de cocaină? Cercetătorii au descoperit că, dacă li se permitea cobailor să aleagă între apa îndulcită cu zahăr și cocaina intravenoasă, nouă din zece alegeau gustul dulce contrar așteptărilor de a alege drogul cu cel mai mare potențial de adicție. Deci motivul poftelor pentru alimente nehrănitoare este mult mai adânc și este direct proporțional cu nivelul de rafinare. Cu cât un aliment este mai rafinat, mă refer la dulciuri, cu atât va provoca o adicție mai mare. Inginerii gustului știu bine acest lucru și profită de senzația cea mai pregnantă de poftă cunoscută în industria alimentară drept “momentul extazului” și se manifestă prin faptul că nu te poți opri din mâncat*.

Motivul pentru care trăim în ciuda dietei contrare naturii este că am fost concepuți să durăm. Dacă ne uităm în cronologia Genezei, cel mai longeviv om a trăit 969 de ani.  Asta înseamnă că deși nu nimerim combustibilul perfect pentru organismul uman, supraviețuim dar avem de plătit o poliță și aceasta este … sănătatea. Voi vorbi mai pe larg despre consecințele dietei tradiționale sau nenaturale într-un articol viitor.

Tot ce vă doresc este să aveți parte de multă sănătate!

Cu mult drag,

Ema.

*Paragrafele marcate conțin idei preluate din cartea „Cum să nu ții o dieta” scrisă de Dr. Michael Greger

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *